Tâlharul din Caracal care a fugit duminică din sediul poliției municipale, sărind pe geam, în timp ce era anchetat după ce a tâhărit o sală de jocuri de noroc, nu a fost prins nici până acum. Patru polițiști care l-au făcut scăpat sunt anchetați.
IPJ Olt a declanșat o anchetă la Poliția Caracal pentru a afla cum a reușit Ionuț Robert Voinea, un infractor recidivist, să fugă de sub ochii oamenilor legii, chiar din sediul poliției și cine se face vinovat că la această oră, în loc să răspundă pentru fapta de tâlhărie săvârșită la o sală de jocuri din municipiu, tâlharul se află în libertate. Mai mult, acesta nu a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră imediat, ci abia în noaptea de duminică spre luni. Și asta după ce oamenii legii se puteau lăuda că l-au identificat și prins în timp record după ce a fugit cu banii din seiful sălii de jocuri, amenințând casiera.
Potrivit unor surse, sunt vizați de anchetă patru polițiști: doi de la Judiciar, ofițerul de serviciu și ajutorul său. Niciunul nu se afla la post în momentul în care Voinea a sărit pe fereastra de la etajul I al clădirii, aflată, culmea, chiar lângă biroul ofițerului de serviciu, la intrarea principală în sediul poliției.
Conducerea IPJ Olt vrea să afle și care a fost motivul pentru care anchetatorul Dan Nenu părăsise biroul, lăsându-l singur pe individul căutat acum și care, între timp, ar fi putut chiar părăsi țara.