Inițiativă pentru înființarea Poliției/Jandarmeriei Școlare, prin Fundația Alexandra Măceșanu

137

Prevenirea infracțiunilor în interiorul sau în preajma unităților de învățământ, culegerea de informații din școală despre elevii sau adulții care fac parte din clanuri, abuzul și agresiunea asupra profesorilor, agresivitatea și dominarea „celor slabi și bine educați de către o mână de golani” sunt țintele de combătut de către o Poliție sau Jandarmerie Școlară ce ar putea fi înființată la o inițiativă legislativă susținută prin Fundația Alexandra Măceșanu.

Campania electorală s-a încheiat pentru Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, eleva din Dobrosloveni răpită, sechestrată, violată, ucisă și arsă de către Gheorghe Dincă, potrivit declarației acestuia în fața anchetatorilor. Pentru siguranța elevilor în școli, Cumpănașu a anunțat azi lansarea unei campanii naționale de strângere de semnături pentru înființarea Poliției/Jandarmeriei Școlare, mizând pe strângerea a 100.000 de semnături astfel încât inițiativa să devină una legislativă.

„Nu uitați că din școală are loc și procesul de identificare și documentare asupra fetelor vulnerabile ce ajung mai târziu în traficul de prostituție. Este o măsură apolitică și sper să avem sprijinul tuturor părinților care doresc să-și știe copiii în siguranță la școală și al oricărui partid sau politician care va avea puterea de a o implementa.”, declară Cumpănașu.

Campania va fi derulată prin Fundația Alexandra Măceșanu și a fost anunțată pe pagina de socializare a fostului candidat la președinția României.

„În perioada aceasta voi pune bazele Fundației Alexandra Măceșanu – Luptăm Împotriva Abuzurilor, Traficului de Persoane și Crimei Organizate. Va lua ceva timp până când formalitățile vor fi îndeplinite, însă, în paralel, vom demara “Campania Națională de strângere de semnături pentru înființarea Poliției/Jandarmeriei Școlare – Ne protejăm copiii în fața abuzurilor din scoli”! Este unul dintre punctele importante ale campaniei noastre, nu are nicio conotație sau implicare politică, implică un efort mic și sper ca fiecare familie din această țară să semneze pentru siguranța copiilor lor. Această inițiativă va presupune existența unui JANDARM/POLIȚIST la fiecare LICEU din România și la nivelul școlilor generale cu risc crescut de infracționalitate. Rolul acestuia va fi acela de a veghea la prevenirea infracțiunilor în interiorul sau în preajma unităților de învățământ. Un alt rol al polițistului/jandarmului va fi acela de a culege informații din școală despre elevii sau adulții care fac parte din clanuri și să le furnizeze imediat BCCO (Brigăzilor de Combatere a Crimei Organizate). Astăzi, clanurile INTERLOPE „recrutează” membri ai găștilor de cartier din interiorul liceelor unde acționează ca la ei acasă. Consumul de droguri, „racolarea” de fete pentru prostituție sau majoritatea agresiunilor verbale și fizice au loc tot în licee sau în preajma acestora. Abuzul și agresiunea asupra profesorilor este un alt aspect grav ce va fi prevenit prin aceasta nouă instituție, și nu în ultimul rând, „bulling-ul” – un fenomen global de agresivitate și dominare a celor slabi și bine educați de către o mână de golani, ce la momentul de față este scăpat de sub control.”, a transmis Alexandru Cumpănașu.