Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări azi-noapte, pe strada Libertății în timp ce se aflau parcate. Unul dintre ele a fost distrus aproape în totalitate.
Pompierii slătineni au intervenit noaptea trecută pe strada Libertății pentru a stinge incendiul ce a cuprins două autoturisme parcate.
„Pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor, un autoturism ardea în totalitate, iar la cel de-al doilea incendiul se manifesta la materialele combustibile din partea spate ( bară, triple, haion ). Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind distrus în proporție de 90 la sută unul dintre autoturisme, iar cel de-al doilea în proporție de aproximativ 20 la sută. „, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau cu improvizații.