Festivalul Rural de Teatru pentru Copii își desemnează câștigătorii

45

Pentru al nouălea an, cei mai buni elevi actori din mediul rural din județul Olt au intrat în competiție, pe parcursul anului fiind desfășurate etapele zonale. Finala Festivalului Rural de Teatru pentru Copii se va desfășura sâmbătă, la Osica de Sus.

Micii actori din mediul rural, de la unități de învățământ primar și gimnazial, urcă sâmbătă pe scenă în încercarea de a arăta că sunt cei mai buni din județ. Festivalul dedicat lor, organizat de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, prin Secția: Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu IȘJ Olt și primăriile celor cinci centre zonale – Nicolae Titulescu, Bobicești, Vădastra, Giuvărăști și Colonești, a ajuns la faza finală.

“Sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 10, la Căminul Cultural Osica de Sus va avea loc finala celei de a IX-a ediții a Festivalului Rural de Teatru pentru Copii la care vor participa premiații celor 5 centre zonale. Președintele juriului și invitat special este regizorul Mihai Lungeanu”, a transmis Centrul Județean de Cultură și Artă Olt.

Festivalul- concurs se desfășoară pe două secțiuni: monolog și scenetă. Juriul va urmări omogenitatea trupei, talentul actoricesc, stăpânirea limbajului scenic, armonizarea interpretării actorilor și inventivitatea.

În ultimii ani, cei mai buni 15 mici actori au fost recompensați cu o tabără de creativitate, unde îndrumător a fost chiar maestrul Mihai Lungeanu, ce le-a dezvăluit din tainele actoriei.