Accident la Schitu. Doi tineri din Șerbănești au ajuns la spital cu multiple plăgi și traumatisme

1060

Pompierii SMURD Slatina și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit pe Drumul Județean 546 A, în zona localității Schitu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.

Doi tineri au ajuns la UPU Slatina după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.  Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe câmp. „Echipajul SMURD a preluat pasagerul aflat pe scaunul din dreapta-față, în vârstă de 20 de ani, din comuna Șerbănești, cu multiple plăgi la nivelul capului și gâtului și dureri la cap și membrele superioare. Șoferul, în vârstă de 19 ani, din comuna Șerbănești, a fost preluat de echipajul SAJ, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal și sângerare nazală. „, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Potrivit poliției, accidentul s-ar fi petrecut pe fondul vitezei, coroborat cu carosabilul umed.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 19 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546 A, pe raza comunei Şerbăneşti, nu ar fi adaptat viteza la condiţii de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabila şi s-a răsturnat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.