Prins în Corabia de Poliția de Frontieră Olt cu o jumătate de kilogram de aur

2095

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt au descoperit în Corabia, asupra unui cetăţean român, aproximativ 500 grame de bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur. Cel prins cu bijuterii la vânzare nu deţinea documente de proveniență.

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt au depistat ieri un cetățean care deținea o cantitate mare de aur, fără a putea să prezinte documente de proveniență.

“A fost depistat cetățeanul român B.N., în vârstă de 45 de ani, care încerca să comercializeze diferite bijuterii pe raza orașului Corabia. La controlul amănunțit efectuat asupra autoturismului acestuia a fost descoperită, într-un rucsac, cantitatea totală de 489.25 grame bijuterii din metal de culoare galbenă, susceptibile a fi din aur cu o valoare totală  de 88.065 lei, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de proveniență și nici autorizație pentru operațiuni cu metale prețioase.”, declară purtătorul de cuvânt S.T.P.F. Olt, comisar șef de poliție Leonoriu Florescu.

Contrabandistul a rămas fără marfă. Întreaga cantitate de bijuterii a fost preluată de lucrători din cadrul I.P.J. Olt în vederea expertizării şi a dispunerii măsurilor legale ce se impun.