Ponta a dat liber la… ProRomânia. Marius Bălașa, primul pas spre Primăria Slatina

523

Transferuri importante la ProRomânia. După deputatul Mihai Niță, în partidul lui Ponta a intrat și Marius Bălașa. vestea a fost dată de Dan Silvian, coordonatorul structurii de la Olt. Surse din interiorul filialei oltene a ProRomânia susțin că liderii de la centru le-au făcut promisiuni interesante celor doi politicieni: Niță va ocupa primul loc pe lista pentru camera Deputaților, iar Bălașa va fi candidat la Primăria Slatina.

Ponta continuă să le tragă ,,preșul de sub picioare” fostilor colegi de la PSD. După ce a pus decisiv umărul pentru căderea Guvernului Dăncilă și contribuie decisiv la situația delicată prin refuzul de a se înțelege cu PNL, ProRomânia vrea să prindă ,,cheag” și în teritoriu. Așa se face că la Olt a transferat două nume importante de la ALDE. După deputatul Mihai Niță, atras înainte de moțiune cu promisiunea că va ocupa primul loc pe listă, acum în partid a intrat și Marius Bălașa. Acestuia i s-a promis că va candida la fotoliul de primar al Slatinei.

La schimb, cei doi au promis că vor face din organizația de la Olt a foștilor PSD-iști una de top, care să atragă cel puțin 10% din voturile electoratului.

Pentru a reveni în prim-planul politicii locale, directorul Casei corpului Didactic a primit sarcina să conducă campania lui Mircea Diaconu pe Slatina.

La ProRomânia a mai venit și cunoscutul antrenor Romeo Costică, Cristian Zorzoliu, dar și Mihai Cârloganu.