Senatorul Siminica Mirea susține „Ziua naţională a antreprenorului român”

51
Siminica Mirea

33 de parlamentari, printre care și senatorul independent de Olt Siminica Mirea, au inițiat un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 septembrie ca „Ziua naţională a antreprenorului român”, în care autorităţile pot organiza manifestări şi acţiuni publice.

Anul acesta ar putea fi primul în care antreprenorii români pot să aibă propria zi în care să fie celebrați. „Ziua naţională a antreprenorului român” va fi organizată pe 30 septembrie, dacă proiectul de lege inițiat în acest sens va fi aprobat. El a obținut toate avizele comisiilor din Senat, iar ieri, 25 septembrie, a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru a fi adoptat în procedură de urgenţă. Senatul este primul for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Printre susținătorii organizării acestei zile se numără și senatorul de Olt Siminica Mirea, la rându-i om de afaceri.

Potrivit proiectului legislativ, „Activităţile specifice privind celebrarea «Zilei naţionale a antreprenorului român» pot fi organizate de către autorităţile centrale sau locale, de Camera de Comerţ şi Industrie a României, camerele judeţene, precum şi alte organizaţii neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea şi dezvoltarea activităţilor economice, creşterea productivităţii şi competitivităţii profesioniştilor români, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza/contribui la organizarea manifestărilor şi acţiunilor publice prilejuite de celebrarea «Zilei naţionale a antreprenorului român», prin acordarea de sprijin logistic şi/sau alocarea de fonduri organizării evenimentelor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate anual în acest scop”.

Rolul proiectului e de a recunoaşte „meritul antreprenorilor români în asigurarea bunăstării şi prosperităţii economice ale României”, potrivit expunerii de motive a inițiativei, data de 30 septembrie nefiind aleasă întâmplător. La data de 30 septembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul Domnesc 1363 privind înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc şi modernizarea acestuia, prin crearea unor instituţii care conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic şi cultural al României.