Prinși în FLAGRANT furând bateriile de la mașinile parcate pe o stradă din Slatina

697

Trei tineri au fost prinși de către polițiști în timp ce “operau” pe raza Slatinei, furând bateriile mașinilor parcate de o stradă. Unul dintre făptași a ajuns în arest.

Azi-noapte, trei spărgători de mașini au avut cumpănă: au fost prinși “la lucru” de către oamenii legii. “În noaptea de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au prins în flagrant trei persoane, respectiv doi bărbați de 21 de ani, ambii din comuna Brebeni și o femeie de 18 ani din municipiul Slatina, în timp ce sustrăgeau componente auto, acumulatori, de la autoturismele parcate pe strada Văilor din localitate. Acumulatorii auto au fost recuperați, fiind restituiți proprietarilor.”, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Azi, unul dintre tineri a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.