ALDE nu mai are grup nici la Camera Deputaților. Deputatul Niță și 4 colegi și-au dat DEMISIA

70

Ieri, deputatul de Olt și liderul Organizației ALDE Olt, Mihai Niță, și-a înaintat demisia din grupul ALDE de la Camera Deputaților. El a anunțat că va activa ca deputat neafiliat.

Cinci deputați ALDE și-au dat demisia ieri din grupul ALDE de la Camera Deputaților, lăsând astfel partidul fără numărul necesar de deputați pentru a avea un grup parlamentar. Printre ei, și deputatul de Olt Mihai Niță, unul dintre contestatarii vocali ai acțiunilor partidului din ultimul timp. El anunțase în cursul zilei această mutare.

Grupul parlamentar al ALDE nu mai există, demisionarii fiind: Marian Cucşa, Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă şi Mihai Niţă.

Tot ieri, ALDE nu a reușit formarea unui grup mixt la Senat, grupul parlamentar fiind desființat săptămâna trecută. Solicitarea lui Tăriceanu a fost respinsă.