Victor Pițurcă, hotărât să facă performanță la Universitatea Craiova

197

 Numit la finalul săptămânii trecute în funcția de manager al echipei de fotbal fanion a Olteniei, Universitatea Craiova, fostul selecționer al reprezentativei naționale, Victor Pițurcă, vine cu gânduri mari în Bănie, anunțând titlul în Liga 1 și calificarea în grupele Ligii Campionilor drept principalele obiective, potrivit hotnews.ro.

,,Acum când a venit oferta din partea Universității Craiova am acceptat imediat deoarece mereu ambiția mea a fost de a face performanță cu Universitatea Craiova. Am acceptat să revin în fotbalul românesc doar pentru că a fost vorba de Universitatea Craiova. Pentru mine obiectivul este unul singur: câștigarea campionatului și accederea în grupele Ligii Campionilor.

Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă pentru că, împreună cu conducerea clubului, am admis faptul că mai avem nevoie de 4-5 jucători valoroși, dar obiectivul meu acesta este: câștigarea campionatului pentru că suporterii Universității asta așteaptă de la echipă și implicit de la mine…Am discutat cu acționarii echipei, oameni foarte deschiși care își doresc, la fel de mult ca mine, că lucrurile să meargă bine la echipă și să câștigăm campionatul. Din acest motiv au și apelat la serviciile mele.”, a declarat Victor Pițurcă la scurt timp după sosirea la Craiova.

Oficial, mandatul lui Pițurcă începe pe 1 septembrie și ar trebui să dureze minim 3 ani. În calitate de jucător, fostul selecționer al tricolorilor a evoluat la ,,alb-albaștri’’ în perioada 1975-1977. Victor Pițurcă și-a început cariera de antrenor în calitate de secund al lui Anghel Iordănescu la Steaua și, în întreaga sa carieră, a antrenat doar trei cluburi (situație extrem de rar întâlnită în lumea fotbalului): Steaua în 4 rânduri, Craiova de 3 ori și Al Ittihad Jeddah (Arabia Saudita) de 2 ori.

Ca antrenor, Pițurcă a câștigat o singură dată campionatul intern, cu Steaua, la finalul ediției 2000/2001. De altfel, toate trofeele obținute de actualul manager al Craiovei sunt legate de cea mai titrată echipă din fotbalul românesc. Cel de-al patrulea mandat la Steaua a fost și cel mai scurt, Pițurcă plecând, în august 2010, după doar două partide, ambele câștigate. Motivul ar fi fost, potrivit gsp.ro, faptul că patronul grupării bucureștene, Gigi Becali, ar fi vorbit de rău o parte din jucătorii din lot, refuzând să garanteze material, că nu va mai face acest lucru în viitor. Ulterior, Victor Pițurcă a susținut tabăra CSA Steaua, astfel că relațiile dintre acesta și clubul FCSB s-au deteriorat.

Cu atât mai mult, derbiul etapei a 9-a a Ligii 1 (16 septembrie) dintre U Craiova și FCSB se anunță a fi mai interesant. Pe sport.netbet.ro, site-ul agenției de pariuri online NetBet, fostul partener oficial al lui FCSB în ultimii 4 ani, oltenii sunt cotați cu 2.50 la victorie, 3.15 la egal, iar un eventual succes al steliștilor cu 3.00. Semnat pentru prima oară în luna octombrie 2015, parteneriatul de marketing dintre FCSB și NetBet a fost unul dintre cele mai lungi din fotbalul românesc, steliștii primind o sumă considerabilă pe sezon de la primul operator de gaming licențiat în România. Pe lângă secțiunea de pariuri sportive, NetBet oferă clienților săi și jocuri de cazino, pe site-ul casino.netbet.ro, fiind unul dintre cei mai populari operatori de gambling licențiați de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc din România.