EVENIMENT INEDIT / Dacii și romanii pun stăpânire pe comuna Dobrosloveni. Începe ,,Romula Fest”

1098

,,Romula Fest,, va debuta mâine seară, la Caracal. Primul festival roman din Oltenia va continua, în perioada 23-25, la Dobrosloveni. În cadrul acestuia vor fi oferite celor interesați o serie de crâmpeie din tradițiile și obiceiurile dacilor și romanilor. Evenimentul este organizat cu ajutorul fondurilor europene, în cadrul proiectului “Welcome To The Middle Ages”, finanțat prin programul Interreg V-A România-Bulgaria.

Cei interesați să retrăiască realitățile unei lumi demult apuse sunt invitați la ,,Romula Fest”, primul festival roman din Oltenia. În cadrul acestui eveniment, ce va avea loc în perioada 22-25 august, vor putea urmării demonstrații militare romane, secvențe din războaie daco-romane, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru și târguri de sclavi.

Festivalul va debuta mâine seară, în jurul orei 21.00, la Caracal, cu o paradă militară cu torțe și o serie de demonstrații de luptă ale legiunii romane. Zeci de militari romani și luptători daci vor pleca de pe strada Antonius Caracalla, vor traversa municipiu și vor poposi în fața sediul administrației locale. Aici, vor avea loc demonstrațiile de luptă.

Începând de vineri, festivalul se va muta la Dobrosloveni, în ,,curtea” organizatorilor unde, la ora 11.00, este programată conferința de deschidere oficială a festivalului. Aceasta se va desfășura la Căminul Cultural din localitate. La prânz, pe malul Tesluiului, în poienița din fața morii de la Reșca, se vor deschide taberele antice. Publicul va putea interacționa cu actorii în cadrul atelierelor de bucătărie antică, metaloplastie, prelucrare a lemnului, fierărie, țesătorie, monetorie, tir cu arcul, confecționarea de armuri și zale și tratamente cosmetice antice. Programul zile va continua la ora 16.00 cu prezentarea unor ritualuri antice, bătălia dintre daci și romani, concertul …,,Dacă” și se va încheia cu ,,Focul lui Zamolxes”.

Sâmbătă, oaspeții autorităților din Dobrosloveni vor putea continua să petreacă momente interesante în cadrul atelierelor antice, iar de la ora 16.00 să participe la o serie de ritualuri antice precum  ,,Nunta antică”, ,,Nunta romană”, luptele gladiatorilor și danurile antice.  ncepând cu ora 19, cei interesați pot afla informații despre a doua expediție alui Traian în Dacia. Manifestările acestei zile se vor încheia cu un concert.

Ultima zi a festivalului ,,Romula fest” se va deschide cu atelierele antice, la ora 10.00 și va continua, la prânz, cu ritualurile gladiatorilor și se va încheia cu ultima confruntare între daci și romani.

Festivalul,,Romula Fest” este organizat cu ajutorul fondurilor europene, în cadrul proiectului “Welcome To The Middle Ages”, finanțat prin programul Interreg V-A România-Bulgaria.