INCREDIBIL Poliţistul-confident care l-a determinat pe criminal să-şi mărturisească faptele, angajat al Poliţiei Caracal. Vă spunem numele

3023

Gheorghe Dincă, bestia care le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, şi-a mărturisit faptele după ce a avut o discuţie de o oră cu un poliţist. Acesta nu era un angajat al IPJ Olt, aşa cum s-a bănuit iniţial, ci al poliţiei Caracal. Agentul era un cunoscut vechi al criminalului. Marius Preda a lucrat iniţial la Criminalistică şi apoi la Rutieră, iar acum era agent la poarta instituţiei.

Misterul poliţistului care l-a făcut pe criminalul din Caracal să-şi recunoască faptele a fost elucidat. Speculaţiile potrivit cărora acesta era angajat al IPJ Olt au fost înlăturate când avocaţii inculpatului au început să vorbească. Puse cap la cap, informaţiile au condus la agentul de poliţie Marius Preda. Bărbatul s-a aflat în preajma criminalului şi anterior zilei de duminică, atunci când a fost solicitat de bestie.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Preda a avut discuţii cu criminalul şi în cursul zilei de sâmbătă, când a fost zărit schimbând câteva cuvinte şi cu soţia bestiei Gheorghe Dincă. Informaţia a fost confirmată şi de primul avocat al criminalului. Acesta a precizat că bestia i-a cerut să-l lase singur cu poliţistul.

Cine este Marius Preda?

Agentul, angajat la Poliţiei Caracal, potrivit surselor Realitatea Oltului, a lucrat iniţial la Criminalistică şi Rutieră, acum asigurând filtrul de intrare în unitate.

Criminalul şi agentul de poliţie erau vechi cunoştinţe. Nu sunt informaţii privind legătura dintre cei doi, fiind cunoscut fptul că numele şi numărul de telefon al poliţistului se afla în agenda telefonului lui Gheorghe DIncă. Se crede că se cunoşteau prin prisma socrului angajatului MAI care este vecin cu criminalul.