VIDEO / CRIMINALUL este ACUZAT de OMOR DEOSEBIT de grav. Audierea a fost întreruptă după ce criminalului i s-a făcut rău

481

Georghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal, care a recunoscut că le-a ucis pe cele două tinere pe care le luase la ocazie, a ieşit de la DIICOT, unde a fost audiat de procurori. El a recunoscut oficial, în scris, că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza şi, tot oficial, el este acuzat de omor deosebit de grav. Bestia cu chip de om riscă să petreacă după gratii tot restul vieţii.

Gheorghe Dincă a ieşit cu puţin timp în urmă din sediul DIICOT unde a fost dus pentru audieri şi a da declaraţia prin care îşi recunoaşte oribilele fapte. El a descris în faţa anchetatorilor cum a intrat în contact cu fetele, cum a ajun să le omoare şi ce a făcut cu corpurile neînsufleţite. Avocatul a susţinut, după ieşirea de la audieri, că ambele fete ar fi fost arse.

Audierea criminalului va fi reluată la ora 20.00.

Anchetatorii au decis întreruperea audierii pentru a permite medicilor să-i acorde primul ajutor criminalului căruia i s-a făcut rău.