Tânăr de 18 ani, prins fără permis la volanul mașinii furate de la firmă

177

Un tânăr de 18 ani, din Scornicești, s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru două infracțiuni, după ce a fost depistat în trafic la volanul unei mașini pentru care nu avea încuviințarea de a o folosi. Mai mult, nici nu avea permis de conducere.

Ieri, 23 iulie, acționând pe raza municipiului Slatina, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 18 ani, din orașul Scorniceşti, care a condus un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Mașina nu era proprietate personală și a fost folosită fără acordul proprietarului.

“În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparține unei societăți comerciale, fiind condus de către tânăr fără acordul utilizatorului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furtul în scop de folosinţă.”, transmite IPJ Olt.