Șefii administrației județene și locale au vizitat astăzi Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina recent modernizată pentru a constata calitatea lucrărilor. Lucrările au durat șase luni și fac parte dintr-un proiect ce vizează reabilitarea totală a Blocului Medical în care funcționează cinci secții. Valoarea proiectului ce se dorește a fi implementat până la finele anului viitor se ridică la 6 milioane de lei, 80% din bani fiind asigurați de CJ Olt.