Ministrul Apărării, în vizită la Baza NATO. Gabriel Leș a venit însoțit de ambasadorul SUA

215

Ministrul Apărării Gabriel Leş şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, au fost au efectuat astăzi o vizită la Baza NATO de la Deveselu. Cei doi au fost întâmpinați de cei doi comandanți-căpitanul Jack Knick al părții americane și comandorul Răzvan Brătulescu, șeful părții române.

Ministrul Apărării Gabriel Leş şi ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, au făcut un tur al bazei care găzduieşte sistemul Aegis Ashore Ballistic Missile Defense(BMD) şi punctul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD). În timpul vizitei, cei doi au putut  vedea în ce măsură sistemele sunt integrate în arhitectura de apărare a NATO pentru regiunea sudică a Europei. Informația a fost făcută publică pe pagina oficială de Facebook a NSF Deveselu.

Baza militară de la Deveselu găzduieşte un sistem de radare şi trei baterii de rachete interceptoare SM-3 IB, care au rolul de a intercepta rachete balistice intercontinentale sau cu rază medie de acţiune, principalele ameninţări identificate provenind dinspre Iran şi Orientul Mijlociu. Componenta terestră a sistemului de apărare antirachetă AEGIS  a fost declarată operaţională pe 18 decembrie 2016.