TOP Slatina, Evaluare Națională: Școala 3 cea mai bună, Liceul Pedagogic ține coada

3827

Evaluarea Națională din acest an aduce surprize în ceea ce privește ierarhia unităților de învățământ cu clase gimnaziale din Slatina. Unități de top nu se mai află în fruntea clasamentului. Ne referim strict la clasamentul promovabilității, nu al mediilor, unde ierarhia este cu totul alta.

IȘJ Olt a făcut publică ierahia unităților de învățământ din județ, înainte de contestații, privind rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională. La nivelul capitalei de județ, se înregistrează mari surprize în clasament. Marea decădere în acest an este a Liceului Teoretic “Nicolae Titulescu” Slatina (Pedagogic), aflat pe locul 11 din 12 unități. Nici Colegiul Minulescu nu stă prea bine, fiind poziționat pe locul 5, în schimb se poate lăuda cu trei din cele opt medii de zece înregistrate la nivel de județ. Și Școala “Eugen Ionescu” a ratat fruntea TOP-ului în ceea ce privește procentul de promovabilitate, anul acesta fiind poziționată pe locul 6, însă cu medii foarte mari de absolvire.

Surpriza plăcută o reprezintă Școala nr.3 Slatina, nu numai pe prima poziție în clasament, ci singura cu 100% promovabilitate.

Ierarhia:

  1. Școala nr.3- 100%
  2. CN Radu Greceanu- 98,04%
  3. ȘG George Poboran- 97,92%
  4. ȘG Ștefan Protopopescu- 97,44%
  5. CN Ion Minulescu- 95,65%
  6. ȘG Eugen Ionescu- 94,64%
  7. ȘG Constantin Brâncoveanu- 92,31%
  8. ȘG Vlaicu Vodă- 86,54%
  9. ȘG Vlaicu Vodă- 84,62%
  10. LPS- 74,92%
  11. LT Nicolae Titulescu- 67,74%
  12. ȘG nr. 1 – 28,57%.