Paul Stănescu, noul președinte al PSD

2329

Conducerea social-democraților reunită la prânz a decis, cu puțin timp în urmă, ca funcția de președinte interimar al partidului, până la alegerea unui nou lider în cadrul congresului, să fie ocupată de senatorul Paul Stănescu, vicepreședinte PSD și lider al organizației de la Olt.

Desemnarea lui Paul Stănescu în fruntea PSD s-a făcut prin vot la propunerea mai multor lideri ai social-democraților, printre aceștia numărându-se Viorica Dăncilă și Gabriela Firea.

Anunul a fost făcut în urmă cu câteva minute de Viorica Dăncilă, după ședința BPN. Președintele Consiliului Național al PSD a făcut și o serie de referiri cu privire la subiectele abordate în cadrul întâlnirii.

”Am înțeles semnificația votului și vom avea o analiză în partid, să vedem unde s-a greșit, să îndreptăm și să mergem uniți mai departe. În BPN am decis ca funcția de președinte executiv să fie ocupată de Paul Stănescu, BPN să aibă loc în fiecare luni, CEX să se întrunească în fiecare lună, iar ședințele să aibă loc în teritoriu. Trebuie să avem o viață de partid, să avem o echipă sudată și toate hotărârile să le luăm în cadrul partidului. La CEX vor participa și miniștri.”, a anunțat Viorica Dăncilă după ședința BPN al PSD.