Medicii de mâine se-ntâlnesc, în concurs, la Colegiul Greceanu

236

Cel mai important concurs interjudețean de anatomie şi fiziologie umană va aduce la Slatina circa 200 de elevi și peste 40 de profesori din toată țara. Concursului „Medicii de mâine” va fi organizat  pe 11 mai de către Colegiul Național “Radu Greceanu”.

Elevii din mai multe județe ale țării care doresc să îmbrățișeze o carieră în sănătate se vor întâlni la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, unde pe 11 mai se organizează cea de-a VIII-a ediție a concursului „Medicii de mâine”.

Circa 200 de elevi din clasele VII-VIII și XI- XII, și zeci de profesori de gimnaziu și liceu din mai multe județe sunt așteptați la concursul interjudețean inițiat de catedra de biologie a Colegiului Greceanu. Mare parte dintre concurenți doresc să devină medici, alții vor să afle dacă sunt potriviți pentru o carieră în acest domeniu.

Pentru achiziționarea materialelorconsumabile, materialelor promoționale și acordarea premiilor, liceul este sprijinit financiar de către Primăria Slatina , cu suma de 8.000 de lei, alocați din bugetul local.

Parteneri educaționali ai acestui concurs sunt Inspectoratul Școlar Județean Olt, Crucea Roșie Olt,  Facultatea de Horticultură a Universității Craiova, Spitalul Județean de Urgență Slatina și școli și licee din Olt, Arad, Timiș, Gorj, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Dolj, București, Brașov și Mehedinți.

Concursul este înscris pe lista concursurilor școlare de specialitate ale Ministerului Educației, regulamentul şi programa de concurs putând fi consultate pe site-ul liceului sau pe pagina de socializare a concursului.