Preoții olteni, instruiți împotriva incendiilor de Paște. Peste 120 de pompieri din Olt, la datorie zilnic, de sărbători

62

Bisericile din județ au fost controlate de cătgre pompierii olteni, salvatorii asugurându-se că acestea au luat măsuri pentru a se evita producerea unor incendii de Paște. Pentru siguranța credincioșilor, printre cei care vor lua lumină se vor afla și cadrele ISU Ot, acestea aflându-se la datorie .

De Sărbătorile Pascale, printre cele mai aglomerate locuri sunt bisericile: Având în vedere faptul că se vor aprinde multe lumânări, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt desfăşoară în această perioadă acţiuni de control  preventiv, pentru evitrea producerii unor evenimente.

Pe timpul controalelor pompierii verifică dacă sunt asigurate următoarele măsuri:

  • stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase, amplasarea suporturilor pentru lumânări în afara bisericii şi menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie;
  • limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată, îndepărtarea covoarelor nefixate pe pardoseală şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă pe timpul slujbelor religioase, organizarea, de preferinţă, a manifestărilor cu public numeros în exterior;
  • verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţii alimentării cu apă în caz de incendiu;
  • stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie.

Preoții sunt instruiți cum să acționeze, ISU Olt înaintând în acest sens către Episcopia Slatinei și Romanaților un material de informare și instruire pentru a fi diseminat către toți preoții parohi din județ.

De asemenea, pompierii vor fi la datorie în număr mare. „ În Noaptea de  Înviere pompierii vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile din judeţ cu afluenţă mare de persoane, pentru a elimina orice risc de izbucnire a incendiilor şi pentru a se asigura că slujbele religioase se desfăşoară în condiţii de siguranţă. În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 120  de pompieri, cu mijloace specifice de intervenție, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență care se pot produce la nivelul județului Olt. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere. „, declară Victor Enuș, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență  din judeţ au primit sarcini pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi primă intervenţie la nevoie, în zona lăcaşurilor de cult.