“Carul cu Flori”, câștigat de Alina Mihai, din Potcoava

142

A fost dublă sărbătoare ieri în comuna Giuvărăști: de Florii, primăria și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt au oferit “Carul cu Flori” unei tinere speranțe a folclorului oltenesc.

26 de tineri talentați din județ, generația de mâine a folclorului oltenesc, au concurat ieri la Giuvărăști, în cadrul Festivalului de Muzică Populară Carul cu Flori, aflat cla cea de-a V-a ediție. Îmbrăcați în straie autentice și mândri să reprezinte vetre folclorice oltenești, cele mai bune voci tinere și soliști instrumentiști aflați la început de drum și dornici de afirmare au urcat pe scenă, acompaniați de Orchestra Doina Oltului, dirijată de maestrul Cristi Dumitru.

Juriul prezidat de solista profesionistă Carmen Budulan a avut o sarcină dificilă, prestația copiilor fiind peste așteptări, cu doine și balade care au impresionat mai ales prin dăruirea cu care acești copii studiază să devină demni de a reprezenta cu cinste portul și cântecul românesc pe scene mari ale țării și chiar de a deveni mesageri ai spiritualității românești peste hotare.

Marele premiu i-a revenit solistei Alina Mihai- Potcoava, premiul I la secțiunea Soliști vocali fiind câștigat de Popescu Claudia Anișoara- Perieți, iar locul I Secțiunea instrumental -Enache Alina Luiza, vioară, din Morunglav.