5 grădinițe și 3 școli se desființează în Olt

2272

IȘJ Olt a publicat rețeaua școlară pentru noul an școlar 2019- 2020. La nivelul județului, vor fi operate 11 modificări: 8 unități școlare desființându-se, două păstrând doar ciclul inferior de învățământ, iar o altă căpătând o nouă denumire.

Inspectoratul Școlar Județean Olt a făcut publică rețeaua școlară a Oltului de la toamnă. Vom avea 160 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică și șase școli postliceale sanitare particulare- la Slatina, Caracal, Balș și Corabia.

Numărul tot mai mic al copiilor de vârstă școlară își spune cuvântul, determinând reducerea unităților de învățământ. Astfel, în anul școlar 2019- 2020 se vor desființa: Grădinița cu Program Normal sat Viișoara, comuna Mărunței; GPN sat Stăvaru, comuna Urzica; GPN Mogoșești, oraș Scornciești; GPN Doba, comuna Pleșoiu; GPN Vulturești; Școala Primară Mierleștii de Sus, comuna Perieți; Școala Primară Cepari, comuna Cârlogani; Școala Gimnazială Crușovu, comuna Brastavățu.

De asemenea, Școala Primară Vlăngărești, comuna Vulturești, care anul acesta funcționează cu nivelurile preșcolar și primar, va deveni GPN, în timp ce Școala Gimnazială George Vișan, sat Potelu, comuna Ianca, va pierde nivelul gimnazial, devenind Școala Primar George Vișan –Potelu.

Schimbări se vor face și la Școala Gimnazială Coteana, cu nivelurile preșcolar, primar și gimnazial, însă doar în ceea ce privește denmirea,unitatea de învățământ urmând a purta numele Ion Conea, în memoria fiului localității, mentor al geografiei românești și întemeietorul toponimiei româneşti, profesor de geografie al Regelui Mihai.