Un psiholog slătinean, inițiatorul unei petiții prin care cere o lege nouă de reglementare a profesiei

315

Psihologul și psihoterapeutul Valeriu Iancu a inițiat ieri o petiție online, prin care solicită implicarea colegilor de breaslă în noi legiferări ale profesiei de psiholog prin susținerea inițiativei și propunerea de amendamente la textul de lege.

125 de semnături a strâns de ieri și până azi petiția online inițiată de slătineanul Valeriu Iancu, psihoterapeut, psiholog la Spitalul Județean de Urgență Slatina și președintele Asociației Nagual, prin care le solicită solidaritate colegilor și implicare în realizarea unui nou text de lege, care să îi ajute să-și practice ʺliber și demn o profesie atât de subestimată pană acumʺ.

Cei mai mulți colegi sau oameni care lucrează cu acești specialiști care s-au alăturat demersului lui Iancu sunt din Buzău, Timișoara și București, însă sunt și 5 din Slatina. Printre cei care susțin acest demers, popularizând petiția, se numără și directorul DGASPC Olt. ʺPentru că avem nevoie de profesioniști, rog semnati!ʺ, este îndemnul directorului Rădița Piroșca.

ʺPsihologii din România au nevoie de o lege nouă care să le reglementeze profesia! Semnați petiția dacă doriți respect din partea societății, practicând liber și demn o profesie atât de subestimată pană acum! Semnați petiția dacă vă doriți recunoașterea formărilor și atestatelor voastre în UE și dacă vă doriți ca munca voastră, de la stat sau privat, să fie apreciată la justa ei valoare! Semnați petiția dacă vă doriți o reconstrucție a organizației noastre profesionale, printr-o mandatare reprezentativă a celor aleși să ne conducă destinele profesionale! Și nu uitați să citiți textul de lege și să propuneți amendamente pe care să le înregistrați în momentul semnării petițieiʺ, este îndemnul inițiatorului petiției.

(https://www.petitieonline.com/psihologii_din_romania_au_nevoie_de_o_lege_nou_care_s_le_reglementeze_profesia)