Sâmbătă noaptea trecem la ORA de VARĂ. Specialiști: de 1,5 ori mai multe atacuri de cord, cu 66% mai multe sinucideri

222

Duminică va fi cea mai scurtă zi a anului, cu 23 de ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică trecându-se la ora de vară. Specialiștii atrag atenția că această schimbare produce dezechilibre psihice și psihologice, motiv pentru care Parlamentul European a decis zilele trecute ca până în 2021 să se renunţe la obligativitatea trecerii la ora de vară.

În ultima duminică a lunii martie, în toate ţările Uniunii Europene, se face trecerea la ora de vară, moment în care ceasurile se vor da înainte în acelaşi timp. Astfel, se va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie, când ora 03:00 va deveni ora 04:00.

România a adoptat trecerea la ora de vară în 1932, iar anul acesta ar putea fi ultimul în care se vor da ceasurile înainte, Parlamentul European luând decizia zilele trecute să se renunţe la obligativitatea trecerii la ora de vară.Decizia se bazează pe avertizările specialiștilor, care arată că numărul de atacuri de cord se măreşte de 1,5 ori, rata sinuciderilor creşte cu 66%, iar serviciul de ambulanţă este mult mai solicitat. Uunele state, precum Islanda sau Rusia, au renunţat de mult la această schimbare orară.

Și CFR Călători a informat că începând cu data de 31 martie 2019, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3:00 devenind ora 4:00, dar mersul trenurilor în vigoare nu se va modifica, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.