Șefa Secției Psihiatrie a SJU Slatina, sub control judiciar și interdicție de a merge la serviciu, în dosarul șpăgii pensionărilor pe caz de boală

787

Dr. Cristina Mischie, șefa Secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, este cercetată penal pentru corupție în scandalul pensionărilor pe caz de boală. Cu excepția dosarului în care unii angajați de la Psihiatrie și DGASPC Olt ar fi primit mită, aceasta este cercetată și în alte două cazuri.

În ianuarie, un infirmier al Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Slatina şi o consilieră din cadrul DGASPC Olt au fost plasaţi sub control judiciar pentru trafic de influenţă, aceștia fiind acuzați că ar fi primit peste 3.000 lei de la o femeie pentru a-i obţine acordarea pensiei de invaliditate. Tot sub control judiciar a fost plasată și concubina infirmierului, acuzată de complicitate, dar și femeia care a obținut folosul necuvenit. Potrivit anchetatorilor, infirmierul Constantin Ilie, lăudându-se că are influență asuptra unor medici şi asistente din cadrul secției, împreună cu Jianu Marilena, consilier în cadrul DGASPC Olt, au pretins şi au primit de la inculpata Berlinschi Georgeta suma de 3.300 lei, în 2017, promiţând că-i vor determina pe funcţionarii publici competenţi-medici, director DGASPC ori Direcţia Muncii, să emită acte medicale ori să-şi foloseacă influenţa în acest sens, necesare fie acordării, prelungirii concediului medical, fie necesare întocmirii dosarului de pensionare pe caz de boală ori chiar a acordării gradului de handicap /invaliditate şi a pensiei aferente.

Medicul Cristina Mischie, șefa secției, a devenit parte în dosar, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus extinderea acțiunii penale asupra mai multor persoane.

„În completarea cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, având ca obiect infracţiuni de corupţie, comise de către persoane care, fie îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, fie din afara acestei unităţi spitaliceşti, învederăm că, la data de 12.03.2019 s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de alţi doi cumpărători de influenţă, precum şi faţă de şeful Secţiei de Psihiatrie.

Referitor la cumpărătorul de influenţă Z.F. s-a reţinut că în luna mai 2017, i-a dat inculpatului C.I., infirmier în cadrul Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, suma de 250 lei, în schimbul promisiunii  inculpatului că va interveni şi va determina cadrele medicale competente-medici  să elibereze actele necesare procedurii de revizuire periodică a încadrării  în grad de invaliditate, apoi, în baza aceleiaşi activităţi infracţionale, cumpărătorul de influenţă a mai dat suma de 1.000 lei inculpatului C.I., în luna februarie 2018, acesta promiţând că va trafica influenţa sa în rândul medicilor competenţi a elibera  actele medicale necesare încadrării sale în grad de handicap.

 Activităţile descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 292 alin.1 N.C.pen., rap la art. 6 din Lg. nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.pen. 

În sarcina aceluiaşi cumpătăror de influenţă s-a reţinut şi infracţiunea de dare de mită, prev.de art.290 alin.1 C.p., rap.la art.6 din legea 78/2000, constând în aceea că,  la data de 29.06.2017, la instigarea inculpatului C. I. i-a dat suma de 100 lei medicului specialist M.C. din cadrul Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea/urgentarea unor acte medicale ce intră în atribuţiile acesteia de serviciu, privind internarea medicală la Secţia de Psihiatrie a cumpărătorului de influenţă Z.F. şi emiterea scrisorii medicale din data de 06.07.2017 pe numele acestuia.

Cât priveşte pe cel de-al doilea cumpărător de influenţă P.M., în sarcina acestuia s-a reţinut un singur act material constând în aceea că, la data de 22.05.2017, a dat inculpatului C.I., prin intermediul concubinei acestuia V.F., suma de 400 lei, o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, în schimbul promisiunii  că va interveni şi  va determina cadrele medicale competente-medici, să elibereze actele medicale necesare procedurii de revizuire periodică a încadrării  în grad de invaliditate  şi emiterii deciziilor medicale asupra capacităţii sale de muncă”, se arată într-un comunicat al Parchetului Olt.

Cei doi cumpărători de influenţă și dr. Mischie au fost plasați sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, șeful secției având interdicţie de a mai exercita profesia de medic şi funcţia de şef secţie. Aceasta a contestat deja interdicția.

Pentru fostul infirmier Constantin Ilie, concubina acestuia, Florina Vlaicu, și Marilena Jianu, consilier în cadrul DGASP Olt, s-a dispus prelungirea controlului judiciar.

Șefa secției mai este cercetată și în alte două cazuri de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, „La data de 16.05.2017 a primit suma de 300 lei de la inculpata V.F. în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea/urgentarea unor acte medicale ce intră în atribuţiile de serviciu ale medicului, privind acordarea prelungirii concediului medical pentru cumpărătorul de influenţă Berlinschi Georgeta (condamnată, deja, de către Tribunalul Olt, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei); La data de 29.06.2017 a primit suma de 100 lei de la cumpărătoarea de influenţă Z.F., în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea/urgentarea unor acte medicale ce intră în atribuţiile de serviciu ale medicului, privind internarea medicală continuă a acesteia în cadrul Secţiei de Psihiatrie a S.J.U. Slatina din perioada 29.06.-06.07.2017 şi emiterea scrisorii medicale din data de 06.07.2017”.