Creșterea capitalului social al companiei sau vânzarea de acțiuni deținute la Slatina sunt opâiunile luate în calcul de TMK Artrom, acționarul majoritar al TMK Artrom, în vederea obţinerii de lichidităţi pentru diminuarea datoriilor societăţii.
5 aprilie este termenul la care acţionarii producătorului de ţevi din Slatina- TMK Artrom sunt convocaţi pentru a aproba majorarea capitalului social al companiei cu 75 milioane de acţiuni, în scopul de a obţine lichidităţi pentru diminuarea datoriilor societăţii. În acest sens, acţionarii sunt convocaţi pentru a aproba efectuarea majorării de capital prin contribuţii în numerar cu suma maximă de 188,25 milioane de lei, de la valoarea curentă de 291,58 milioane de lei, la valoarea maximă de 479,83 milioane de lei, operaţiunea urmând a se efectua prin emiterea de cel mult a 75 milioane de noi acţiuni, cu valoarea nominală de 2,51 lei fiecare.
TMK Europe, acţionarul majoritar al TMK Artrom (ART), explorează opţiuni disponibile de finanţare, inclusiv sub forma unei eventuale oferte secundare de vânzare de acţiuni deţinute la producătorul de ţevi din Slatina, potrivit unui comunicat al TMK – Artrom remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
„Până la acest moment nu a fost luată nicio decizie, anunţuri suplimentare urmând a fi comunicate dacă şi când se va lua o decizie”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, TMK Artrom a anunţat printr-un alt comunicat remis operatorului pieţei că are în vedere creşterea capitalului social al companiei, în scopul de a obţine lichidităţi pentru diminuarea datoriilor societăţii.
Pentru finalul anului trecut, TMK Artrom a raportat, la nivel de grup, datorii totale de 1,107 miliarde de lei, cu 29,8% peste cele din 2017, ca urmare a dublării celor pe termen lung, până la 555,34 milioane de lei, la finalul anului 2018, de la 276,08 milioane de lei, la finele anului anterior.
TMK – Artrom a obţinut în anul tocmai încheiat un profit net la nivel consolidat de circa 79,58 milioane de lei, cu 198,8% peste cel din anul 2017, în condiţiile în care cifra de afaceri a producătorului de ţevi a urcat cu 17,8%, în 2018, până la 1,396 miliarde de lei.