Polițiștii ajung în școli să prevină violențele. Părinții elevilor cu probleme  și diriginții, chemați „la raport”

161

De luni, până pe 1 aprilie, polițiștii olteni de la Prevenire iau „la ochi” elevii- problemă, ținta unei acțiuni desfășurate în școli fiind actele de violență.

„SIGURANȚA TA CONTEZĂ”, este tema proiectului de prevenire a violenței pe care polițiștii Compartimentului de  Analiză și Prevenire a Criminalității îl vor implementa, la nivelul județului Olt,  în unitățile de învățământ în perioada 25 februarie – 01 aprilie. Scopul proiectului este reducerea numărului actelor de violenţă comise în incinta unităţilor de învăţământ, cât şi în zonele adiacente  acestora, iar în cadrul acestui proiect se va urmări crearea unui sistem de comunicare reală și eficientă între școală, autorități și familie pentru identificarea, monitorizarea și prevenirea actelor de violență.

Pe lângă organizarea de întâlniri cu părinţii ai căror copii au probleme de comportament şi cu diriginţii claselor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, în vederea discutării modalităţilor de prevenire a victimizării elevilor şi a implicării lor în fapte antisociale, polițiltii vor mai urmări: identificarea formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor, în special a manifestărilor agresive; identificarea elevilor care absentează, care se manifestă violent în scopul îndrumării elevilor spre orientarea şcolară  profesională;  cunoaşterea de către elevi a abaterilor si încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minorii cu vârsta până în 18 ani; cunoaşterea şi adoptarea de către elevi a măsurilor de prevenire  pentru a nudeveni victime ale infracțiunilor; reducerea numărului de elevi implicaţi în comiterea de infracţiuni cu violenţă, atât în calitate de victime cât şi de autori.