Patru concursuri pentru elevii voluntari în proiecte pentru copiii cu nevoi speciale

143

În perioada 20 februarie- 30 martie, elevii olteni sunt îndemnați să se implice în activitățile cu copii cu cerințe educative voluntare, voluntarii SNAC putând participa la patru concursuri școlare.

IȘJ Olt a anunțat primul din cele patru concursuri școlare organizate în cadrul Srategiei Naționale de Acțiune Comunitară, implementat de Ministerul Educației în parteneriat cu Asociația “Children’s High Level Group”. Concursul Național de Dans “Împreună pentru viitor”, etapa județeană, se va desfășura vineri, 29 martie, la Casa Tineretului Balș. Celelalte concursuri organizate până la finele lunii martie sunt: Concursul Național de Scrisori “Scrisoare pentru prietenul meu”, Concursul Național de Desene “Dincolo de cuvintele rostite” și Concursul Național de Mascote “Mascota SNAC”.

La concursul de dans participă echipe mixte, alcătuite din elevi voluntari din unitățile de învățământ (6- 19 ani) și elevi cu certificat de încadrare în grad de handicap, în mod egal, echipe formate din 8- 12 elevi. Concursul are două secțiuni: dans modern și dans tradițional.

La concursul de scrisori, organizat cu scopul de a stimula creativitatea literară a elevilor voluntari, de a dezvolta atitudini pozitive cu privire la elevii cu CES și de a evidenția efectele activităților de voluntariat prin exprimarea în scris a sentimentelor elevilor voluntari referitor la activitățile cu copii cu cerințe speciale, fiecare elev va realiza o scrisoare ce poate conține și simboluri și desene. Concursul este organizat pe cinci niveluri: clasele III-IV, V-VI, VII-VIII, IX-X și XI-XII, fiecare școală putând participa cu maximum doi elevi pe nivel.

Concursul de mascote este organizat tot pe echipe mixte voluntari-beneficiari, pe nivelurile claselor I-IV, V-VIII și IX-XII. Fiecare echipă va realiza o mascotă SNAC din materiale reciclabile (textile, plastic, hârtie, carton, pluș, piele, etc.), în tehnica de lucru la alegere.

Concursul de desene este organizat pe nivelurile: preșcolari, clasele I-IV, V-VIII și IX-XII. Este adresat elevilor cu CES, din partea fiecărei școli putând participa maximum zece elevi pe nivel, cu câte un desen care să exprime gândurile beneciarului față de voluntar și ce au însemnat activitățile de voluntariat pentru cei doi.