Cinci investitori, printre care unul austriac, vor să-și dezvolte afaceri în Parcul Industrial. Ședință de îndată la Primăria Slatina

1403

14 ha de teren mai are liber în acest moment Parcul industrial Slatina, pus la dispoziția investitorilor de către Primăria Slatina. Cum discuțiile cu 5 investitori sunt avansate, administrația municipală a demarat procedurile de reorganizare a loturilor de teren pentru scoaterea la licitație, urmând ca, potrivit solicitărilor, circa 11 ha să fie ocupate.

Cu mai mult de jumătate din suprafața de teren vândută încă de acum cinci ani, Parcul Industrial Slatina are șanse să fie ocupat în acest an, după ce cinci investitori, printre care și unul de origine austriacă, s-au arătat interesați să cumpere teren pe care să-și dezvolte afaceri în municipiul capitală de județ.

Primăria Slatina mai are de vândut 140.499 mp de teren în Parcul Industrial Slatina, „ochit” de cinci investitoti- 3 din județ, iar doi din alte județe (unul austriac cu sediul la Cluj).

Au prezentat scrisori de intenție și planuri de afaceri investitori pentru  o fabrică de producție publicitară, o societate de instalații electrice, una de transport rutier și logistică, una pentru o stație peco și un depozit de combustibil, dar și un investitor austriac ce va produce centrale termice de capacitate mare, 1 megawatt, o investiţie ce se va ridica la suma de 28 de milioane de euro pe circa 6 ha de teren și cu crearea a 176 de locuri de muncă. Discuțiile s-au purtat în ultimii doi ani, timp în care investitorul a înființat o societate pe teritoriul României, cu sediul la Cluj.

Pentru a răspunde solicitărilor, terenul rămas liber după ce Prysmian a cumpărat 17 ha ce s-a dezmembrat în opt loturi va fi alipit, proiectul urmând a fi supus aprobării aleșilor locali în ședința de îndată de astăzi.

Potrivit diretorului Parcului Industrial, Florin Bât, dacă vor fi finalizate procedurile de vânzare cu cei interesați, doar 10% din suprafața terenului ar mai rămâne liberă.

Pentru atragerea investitorilor, Primăria Slatina a asfaltat str. Milcovului, plus trotuarele, și acordă facilități precum scutirea de la plata impozitelor pe clădiri și teren și eliberarea gratuită a oricăror certificate de urbanism, autorizații de construire pentru terenurile și clădirile din infrastructura parcului.

Parcul Industrial Slatina este situat pe teritoriul administrativ al Municipiului Slatina,  în intravilan, pe strada Milcov  nr. 12,   având  o suprafață totală de 31,25 ha.  Terenul se află în proprietatea privată a municipiului Slatina.