Adunați cu mic, cu mare în Căminul Cultural, locuitorii comunei Crâmpoia au asistat astăzi la un spectacol de zile mari oferit de tinerii localității și prietenii lor, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Iar primăria l-a ajutat pe Moș Crăciun să le ofere tuturor cadouri.
Comuna Crâmpoia a îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare, datinile strămoșești fiind la loc de cinste la spectacolul dedicat sărbătorilor de către elevii Liceului Tehnologic Crîmpoia și Grupului de Acțiune Locală Vedea-Găvanu-Burdea. Îmbrăcați în straie autentice, tinerii au arătat că duc mai departe cu mândrie zestrea strămoșească, au cântat și au dansat în aplauzele furtunoase ale unei săli pline ochi.
Edilul Ionel Mirea a fost astăzi ajutorul Moșului, oferind cadouri specifice sărbătorilor și urându-le cu acest prilej sărbători fericite tuturor celor pe care-i păstorește.