Zone de dezinfecție pe toate drumurile spre Teleorman din Băbiciu, Izbiceni și Giuvărăști. În Rusănești continuă sacrificarea

543

83 de jandarmi și polițiști au răscolit și ieri gospodăriile din Rusănești, satul Jieni, continuând acțiunea de decimare a efectivelor de porcine, fiind sacrificați alți 208 porci. Autoritățile județene au luat ieri decizia de a institui zone de dezinfecție în trei comune vecime cu Teleormanul.

De peste o săptămână de zile, la Rusănești se desfășoară acțiunea de combatere a pestei porcine, după depistarea celor trei focare. Autoritățile sanitar-veterinare continuă și astăzi în satul Jieni acțiunea. Ieri, au fost călcate de către medicii veterinari 668 de gospodării, fiind sacrificați 208 porci, la acțiunea desfășurată fără incidente participând 55 de jandarmi și 28 de polițiști.

La întâlnirea de ieri de la Prefectura Olt cu toți primarii din localitățile limitrofe județului Teleorman și medicii veterinari au fost transmise măsuri de prevenție, prefectul dispunând  transmiterea către ministerele Agriculturii și Apelor a unor solicitări privind intensificarea controalelor în Teleorman la fondurile de vânătoare. De asemenea, s-a stabilit  instituirea unor zone de dezinfecție pe toate drumurile către Teleorman din localitățile Băbiciu, Izbiceni și Giuvărăști.