Bătrână din Giuvărăști, scoasă de pompieri dintr-o fântână publică. Nu se știe cum a ajuns acolo

415

Pompierii olteni au salvat aseară o femeie în vârstă de 78 de ani, din Giuvărăști, căzută într-o fântână publică. Bătrâna a ajuns la spital, iar polițiștii cercetează cum a ajuns femeia acolo.

Pompierii Gărzii Vișina și o ambulanță au intervenit aseară în comuna Giuvărăști pentru salvarea unei femei căzute într-o fântână publică. La sosirea echipajelor, femeia în vârstă de 78 de ani a fost găsită conștientă.

 „Pentru salvarea femeii, un pompier a coborât, asigurat cu accesoriile specifice, în fântâna cu diametrul de aproximativ 80 de centimetri și adâncimea de circa 15 metri, a asigurat victima și a reușit, cu ajutorul scării culisabile, să o aducă pe femeie la suprafață”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Femeia a fost transportată la Spitalul Corabia. Poliția cercetează împrejurările în care bătrâna a ajuns în fântână.