Inspectorii ITM Olt au continuat verificările privind combaterea muncii la negru. Luna trecută au fost verificate mai multe societăți din județ, unele dintre ele având ca obiect de activitate creșterea ovinelor. Pe lângă ciobanii angajați de proprietarii mioarelor, inspectorii de muncă au descoperit și mai multe persoane care desfășurau diverse activități la stână fără a fi angajate legal. Amenzi pentru folosirea muncii la negru au mai fost aplicate și unei firme de construcții din Capitală care desfășura activitate economică pe raza județului. Valoarea amenzilor aplicate pentru folosirea muncii la negru se ridică la 200.000 lei.