Aleșii olteni au aprobat în cadrul ultimei ședințe a Legislativului județean un proiect prin care împuternicește conducerea instituției să contracteze un împrumut de pe piața interbancară. Valoarea creditului a fost stabilită la 25 milioane de lei, banii urmând să fie cheltuiți pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de dezvoltare implementate cu ajutorul fondurilor europene. Banii împrumutați ar urma să fie rambursați în următorii zece ani.