Slătineanul Petre Arnăutu s-a numărat printre cei 10 laureaţi din ţară ai Premiului Mentor pentru Excelență în Educație în anul 2016. Pentru ca și alți profesori sau antrenori de excepție să capete această recunoaștere, orice elev sau părinte poate face nominalizări. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei.
Ediția a 7-a, 2016, a Premiilor Mentor acordate de Fundația Pentru Comunitate l-a avut printre premianți și pe antrenorul slătinean Petre Arnăutu, singurul oltean recompensat până acum cu acest premiu Pentru Excelență în Educație. Antrenează cei mai buni jucători de tenis din ţară și a obţinut cu sportivii pe care i-a pregătit în cei circa 38 de ani de antrenorat sute de medalii şi zeci de campioni balcanici, europeni şi mondiali.
Acum, Fundația Pentru Comunitate face strigarea pentru nominalizarea altor profesori și antrenori de excepție, iar oltenii au destule valori pe care ar trebui să le propună. Pot face acest lucru până la finele anului.
ʺ Dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație!ʺ, a anunțat fundația.
Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (adresa postală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale.
Câștigătorii Premiului Mentor vor fi aleși în luna februarie 2019.
Pe aceeași temă: