Autobază pentru Loctrans la sala de sport a fostului Liceu de Construcții, cantina transformată-n arhivă

281

2028 este termenul până la care Primăria Slatina dorește prelungirea duratei de schimbare a destinației clădirilor fostului Colegiului Tehnic ”Ion Mincu”. Vechea cantină va fi folosită în continuare ca spațiu de arhivare pentru documentele administrației municipale, iar sala de sport va deveni, cu ajutorul fondurilor europene, autobază pentru transportul local în comun.

5 clădiri aparținând fostului Colegiu Tehnic ”Ion Mincu” Slatina sunt incluse de către administrația municipală într-un proiect cu fonduri europene de reabilitare, cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014- 2020, Axa prioritară 3. Pentru a depune proiectul, primăria a solicitat Ministerului Educației prelungirea duratei de schimbare a destinației pentru clădirile C1, C9, C10, C11, C12 (clădire liceu, spălătorie, cantină, centrală termică și sală de sport), din cadrul imobilului situat în municipiul Slatina, strada Drăgănești nr. 25, vizând reconversia funcțională a construcției C12 – Sală de sport, pentru funcțiunea ca autobază pentru transportul public local și folosirea în continuare, peste durata de 5 ani pentru care s-a obținut avizul MEN în 2014, a fostei cantine drept spațiu de arhivă (pentru păstrarea documentelor Primăriei Municipiului Slatina).

Potrivit unui ordin al MEN, schimbarea destinaţiei imobilelor se va face pe o perioadă determinată, de maxim 5 ani, pentru desfășurarea altor activități, cu excepţia cazului în care se accesează fonduri structurale pentru modernizarea şi dotarea imobilului, caz în care schimbarea de destinaţie se va face pentru o perioadă echivalentă cu perioada de eligibilitate prevăzută în ghidul solicitantului. Astfel, data minimă solicitată de primărie pentru prelungirea duratei de schimbare a destinației spațiilor este 31.12.2028, perioadă echivalentă cu perioada de eligibilitate prevăzută în ghidul solicitantului.

Pentru obținerea noului aviz de la minister, noul termen are nevoie de aprobarea consilierilor locali, un proiect în acest sens urmând a fi introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de CL.

În clădirile fostului Liceu de Construcții funcționează în prezent DASIP, urmând a se muta Loctrans și Poliția Locală.