Ziua Recoltei a reunit în centrul municipiului Slatina peste 100 de producători de legume, brânzeturi, produse din carne și apicole. Oferta bogată și variată, la prețuri accesibile, i-a atras pe locuitori încă de la primele ore. Mulți au profitat de această ocazie pentru a face aprovizionarea de toamnă. Ediția a doua a acestei manifestări se va întinde până la finele săptămânii.