Apa va ajunge la robinetele caracalenilor de pe încă 9 străzi

72

Viceprimarul Octavian Stănescu le-a dat astăzi o veste bună locuitorilor de pe 9 străzi din municipiu: reţeaua de alimentare cu apă va fi extinsă, iar apa va ajunge şi la robinetele lor. În plus, cinci dintre străzi vor avea şi reţea de canalizare.

Străzile caracalene Craiovei, Gheorghe Magheru, Zorilor, Sabinelor, Spicului, Pelinului, Frasinului, Carpenului, Paltinului vor fi racordate la reţeaua publică de alimentare cu apă, iar străzile Sabinelor (porţiunea fără case), Pelinului, Frasinului, Carpenului şi Paltinului vor fi racordate şi la reţeaua de canalizare. Investiţia va fi realizată de către Compania de Apă Olt şi a afost anunţată astăzi, pe o reţea de socializare, de către viceprimarul Octavian Stănescu.

„Reţeaua de apă şi canal va fi extinsă pe 9 străzi din Caracal, investiţia Companiei de Apă Olt ridicându-se la peste 1,4 milioane lei. Directorul CAO, Cătălin Uşurelu, a declarat că licitaţia s-a finalizat chiar luni. Compania de Apă Olt va începe la Caracal prima investiție mare pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare.”, a vestit edilul.

Municipiul Caracal face parte din CAO din 2013.