FOTO/ VIDEO Un corăbian, aproape că a ars de viu din cauza unui foc pe care l-a pus intenționat

332

Un bărbat dintr-un cartier corăbian a ajuns în stare gravă la spital după ce a vrut să scape de vegetația uscată de pe un teren agricol. Focul pe care l-a pus i-a cuprins autoturismul cu care venise. Încercările de a stinge incendiul provocat i-au provocat răni pe față și membri.

Pompierii de la Garda Vișina au intervenit cu puțin timp în urmă, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de la serviciul de Ambulanță Olt, au intervenit la un incendiu de vegetație uscată.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la vegetația uscată și un autoturism aflat în apropierea zonei incendiate. Pompierii au lichidat incendiul în scurt timp, dar nu au mai putut salva autoturismul distrus în totalitate.

Proprietarul terenului și al autoturismului, un bărbat de 63 de ani, din localitate, a intervenit pentru stingerea incendiului înainte de sosirea pompierilor. El a suferit numeroase arsuri pe față și membrele superioare. Bărbatul a fost transportat la la spitalul din Corabia, conștient.

Pompierii reamintesc cetățenilor că este interzisă incendierea miriștilor. Cei care dau foc resturilor vegetale riscă amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei dacă sunt persoane fizice și între 25.000 și 50.000 dacă reprezintă societățile comerciale cu profil agricol.