Oana Sârbu vine la “Oltenii &… Restu’ Lumii”. Pepe, Ruby și Los Platanos, în concert

471
foto: arhivă

La finele săptămânii viitoare, Slatina redevine capitala umorului, în reședința Oltului fiind organizată cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului “Oltenii &… Restu’ Lumii”.

Oltenii așteaptă și anul acesta, în bătătură, iarăși, restul lumii, la un festival de umor ce le-a dus fala de mari șugubeți. Slatina va redeveni capitala umorului oltenesc în perioada 14-16 septembrie. Celor mai olteni dintre olteni li se pune pata iară pe restul lumii şi îşi instituie vamă la Podul Olt, poarta de intrare în propria Republică, în care se va intra doar cu Pașaport de Oltean după tradiționala primire cu praz. Timp de trei zile, umorul va fi rege, se va cânta, se va juca şi se va bucura toată lumea.

Anul acesta, personalitatea festivalului va fi actrița și solista Oana Sârbu. Sâmbătă seara, pe scena festivalului vor urca: Mariachi Los Platanos, Ruby, și Zdob şi Zdub, iar duminică Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”, Los Platanos, Oana Radu și Pepe & Band.