FOTO/ VIDEO Un șofer de TIR băut a măturat parapetul la Saru, blocând circulația

845

Un tir fără încărcătură s-a răsturnat aseară, în jurul orei 20.30, blocând circulația pe sensul de mers Balș- Slatina. Beat fiind, șoferul a măturat cu autotrenul parapetul lateral, tirul răsturnându-se pe o parte și poziționându-se cu capul tractor de-a latul sensului de mers.

Foto: Oltenia Info Trafic Tube

Un alt accident în zona Pădurii Sarului, s-a produs aseară, pe fondul consumului de alcool, blocând circulația spre Slatina. Șoferul unui tir neîncărcat cu marfă, beat fiind, a pierdut controlul volanului într-o curbă. Din fericire, nu au rezultat victime.

„In urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducator auto, în timp ce conducea un autotren pe DN 65, în afara localității Piatra-Olt, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, intrând în coliziune cu un parapet. În urma evenimentului nu au rezultat victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1.45 mg/L alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri continuă cercectările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.