Ajutăm orașul să respire mai ușor! Apel la implicare cu activități în Săptămâna Europeană a Mobilității

61

Până la data de 5 septembrie, elevii și cadrele didactice din județ sunt îndemnate de către inspectoratul școlar să înscrie activități/proiecte în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. Același apel este făcut și de către Agenția de Mediu pentru autorități, organizații sau asociații să introducă și să promoveze măsuri privind transportul durabil și să invite cetățenii să testeze alternative la utilizarea autoturismelor.

Pe jos, cu autobuzul sau bicileta, ajutăm orașul să respire mai ușor. Pe acest principiu, autoritățile publice sau asociațiile sunt mobilizate în această perioadă să înscrie în Săptămâna Europeană a Mobilității diverse activități sau proiecte care să vizeze mobilitatea urbană și gradul în care este influențată, negativ, calitatea aerului și a vieții de către mijloacele de transport.

Tema anului acesta este „Combină și deplasează-te!”, punând accent pe utilizarea mijloacelor alternative de transport, mai puțin poluante.

Săptămâna Europeană a Mobilității are loc în perioada 16 – 22 septembrie. Autoritățile pot organiza Zile gratuite pentru mașini, Ziua fără mașini, circuite cu bicicleta, plimbări pe jos, etc.