FOTO/VIDEO Microbuz cu 6 pasageri, RĂSTURNAT la Stoenești. O femeie a DECEDAT, doi pasageri la Urgențe

385

În această dimineață, la ieșirea spre municipiul Caracal din localitatea Stoenești, un microbuz care transporta 6 pasageri s-a răsturnat. O femeie rămasă încarcerată a fost transportată ulterior în stop cardio-respirator la spital.

 

Accidentul grav s-a petrecut în jurul orei 8.00 în această dimineață, toate persoanele din microbuz având nevoie de îngrijiri medicale. O femeie a rămas încarcerată, pompierii înlăturând elemente din caroserie pentru salvarea ei. La spital au ajuns două persoane, femeia încarcerată nerăspunzând manevrelor de resuscitare.

Pompierii Gărzii Stoenești, cu o autospecială complexă de stingere și descarcerare, un echipaj SMURD Caracal și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt, au fost solicitați să intervină în comuna Stoenești, la ieșirea spre municipiul Caracal, pe D.N. 6 – E 70, la un accident rutier. În accident a fost implicat un microbuz (8+1 persoane), în care se aflau șase adulți. În momentul sosirii echipajelor la fața locului, microbuzul se afla în afara părții carosabile, răsturnat pe o parte, iar o femeie încarcerată. Celelalte persoane au fost găsite în afara microbuzului. Pompierii militari au îndepărtat elemente de caroserie pentru extragerea acesteia, ulterior, femeia, în vârstă de 41 ani, din localitatea Alexandria, fiind preluată de echipajele medicale în stop cardio-respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, dar fără rezultat favorabil. Patru bărbați și o femeie, conștienți, au fost asistați medical la fața locului, iar dintre aceștia, un bărbat și o femeie, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost transportați la CPU Caracal. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital”, declară Victor Enuș, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Pe aceeași temă:

Pasagerii microbuzului răsturnat la Stoenești mergeau la muncă în Spania