De 42 de ani conduce tractorul și e ca argintul viu. Dumitra Andrei, cunoscută în comuna dâmbovițeană Lungulețu drept tanti Mița, nu se dă bătută nici la 74 de ani. Bătrâna muncește cât e ziua de lungă, cărând cu tractorul cartofii și varza agricultorlor din comuna cunoscută pentru producția bogată de legume.
Aplecată de spate, dar cu pasul iute și mereu cu zâmbetul pe buze, Dumitra Andrei este cunoscută în Lungulețu, o comună aflată la 40 km distanță de București, drept una dintre cele mai înstărite persoane: are un super-conac, mașini și utilaje moderne, potrivit mditv.ro. Și e și normal să fie așa, având în vedere că bătrâna de 74 de ani a muncit din greu o viață întreagă. Și nici acum nu se lasă!
sursa: facebook Iulia Dan