România va fi una dintre puținele țări favorizate de viitoarea Politică de coeziune, iar fondurile pentru dezvoltare regională alocate țării noastre în perioada 2021-2027 vor crește până la 27,2 miliarde Euro, de la 25,2 miliarde Euro cât i-au fost alocate în actualul exercițiu financiar – aceasta este concluzia conferinței organizate ieri la Parlamentul European, la care a participat, la invitația europarlamentarului Gabriela Zoană, o delegație din Olt de aleși locali și județeni.
Peste 20 de primari din România și alți reprezentanți ai administrațiilor publice locale, oficiali din partea Reprezentanței Permanente a României la Bruxellles, Parlamentului European și Ambasadei României la Bruxelles au participat ieri la conferința organizată la Parlamentul European de către europarlamentarul Gabriela Zoană, cu tema ”Politica de Coeziune la nivelul Uniunii Europene după 2020″. Printre ei, și o delegație din Olt, aflată în vizită de lcuru la Bruxelles în perioada 22-24 august, condusă de către consilierul județean Lucian Bondrescu. Din delegația au mai făcut parte: Liviu Radu- primarul municipiului Caracal, Sorin Vlad- viceprimar Corabia, Dumitru Costea- primar Găneasa, Liviu Anuța- primar Voineasa, Marian Pistol- primar Osica de Jos, Marius Popescu- primar Gostavățu, Marin Mihăeșteanu- primar Sprâncenata și Adrian Căpriță- primar Grojdibodu.
”Politica de coeziune este și va rămâne principala strategie de investiții regionale a Uniunii Europene și după 2020, cu un buget alocat de 373 miliarde Euro. Așa cum arată propunerea Comisiei, viitoarea Politică de coeziune va fi una simplificată din punct de vedere al modalității de accesare a fondurilor europene, menită să elimine o parte din birocrația specifică din prezent. Una dintre principalele cauze pentru care românii încă eșuează în accesarea cu succes a fondurilor europene este numărul mare de proceduri și de documente cerute de către Bruxelles, iar dacă oficialii europeni s-au decis să simplifice mecanismul accesării acestor fonduri, atunci vom avea cu siguranță o rată de absorbție mult mai mare. Pe de altă parte, autoritățile locale vor fi mult mai implicate în gestionarea fondurilor europene alocate regiunilor din care fac parte, iar cadrul unic de reglementare va ușura înțelegerea mecanismelor prin care aceste fonduri vor ajunge la beneficiarii finali. O altă veste bună pentru România este că țara noastră face parte din grupul restrâns al statelor care vor primi o alocare financiară mai mare cu 2 miliarde de Euro pentru viitoarea Politică europeană de coeziune, reprezentând o creștere de 8% față de alocarea prezentă.”, a anunțat Gabriela Zoană, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.
Programul delegației Oltului a curpins, pe lângă participarea la conferință, vizitarea unor obiective instituționale, discuții pe marginea viitoarelor alegeri europarlamentare și întâlniri cu români care lucrează în Bruxelles și în instituțiile europene.