Accident rutier grav la Caracal. Cinci membri ai aceleiaşi familii, printre care trei copii, au ajuns la spital

2476

Un nou accident s-a produs în această după-amiază la intersecţia centurii caracalene cu drumul judeţean ce duce spre comuna Rotunda. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau şapte persoane. Cinci dintre ele, pasageri într-una dintre maşini, printre care trei copii, au ajuns la spital cu diverse traumatisme. Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului stop de către unul dintre şoferi.

salvatorii caracaleni şi un echipaj al Serviciului judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit, cu puţin timp în urmă, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui grav accident rutier. În evenimentul produs pe centural Caracalului, la intersecţia cu drumul judeţean ce duce spre comuna Redea, au fost implicate trei autoturisme în care se aflau şapte persoane, printre care şi trei minori.

„Pompierii SMURD Caracal, dar și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt au fost solicitați să intervină la un accident rutier, pe drumul de ocolire al municipiului Caracal. În accident au fost implicate două autoturisme, in care se aflau șase persoane, dintre care trei minori. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, cu traumatism la membrul inferior, o minoră în vârstă de patru ani cu atac de panică, o altă minoră în vârstă de nouă ani cu traumatism la membrul inferior stâng, plagă la pometele stâng, toți din comuna Bucovăț, județul Dolj, au fost asistați medical și transportați de echipajul SMURD Caracal la Centrul de Primire Urgențe Caracal”, a declarat Victor Enuş, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Tot la UPU Caracal a ajuns şi mama minorilor şi cel mai mic dintre copii. Femeia prezenta traumatism la maxilarul inferior, iar minorul, în vârstă de doi ani, cu atac de panică.

Accidentul s-a produs pe fondul nerespectării semnificaţia indicatorului STOP de către un şofer care se deplasa pe direcţia Redea şi Caracal. Acesta, în vârstă de 50 de ani, nu a acordat prioritate unui autoturism care circula pe direcţia Craiova-Alexandria, pe varianta de ocolire a municipiului Caracal. În urma impactului, una dintre maşini a ricoşat într-un alt autoturism oprit la indicatorul cu pricina.

„Polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto care se deplasa din direcția Caracal-Redea, la intersecția cu ruta ocolitoare a Caracalului, nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a pătruns în intersecție fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa pe direcția Craiova-Alexandria. În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un alt autoturism, care se afla oprit la indicatorul STOP”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Toţi cei trei şoferi au fost testaţi cu etilotestul. Poliţiştii au constatat că tată copiilor, deşi nu se face vinovat de producerea accidentului, se urcase băut la volan. Concentraţia alcoolică descoperită la acesta era de 0,14%. El a fost sancţionat contravenţional şi a rămas fără permis pentru 90 de zile.

În cauză a fost deschis dosar penal. Şoferul care se face vinovat de producerea accidentului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.