Program devansat pentru Slatina Junior Cup. Circa 400 de mici fotbaliști români, spanioli și moldoveni vor invada capitala Oltului

141

Cea mai mare competiție din zona Olteniei de fotbal juvenil, la care și-au anunțat participarea și echipe din afara țării precum Bosc de Tosca și Zimbru Chișinău va fi organizată mai devreme. Organizatorul principal, Athletic Slatina, a anunțat cu puțin timp în urmă modificarea programului Slatina Summer Junior Cup 2018.

„Programul de desfășurare Slatina Junior’s Cup a suferit mici modificări ca urmare unor schimbări de ultim moment survenite în programul competițional în care sunt angrenate echipele participante. Noul program al turneului este: 29 – 31 august pentru grupele 2008 – 2012 și 5 – 7 septembrie pentru grupele 2006 – 2007”, a anunțat Athletic Slatina.

Aflată la a doua ediție, Slatina Summer Junior Cup capătă anul acesta anvergură internațională, fiind anunțată participarea, alături de  echipe de top ale fotbalului juvenil din țară, și a ultimei câștigătoare a Football Cup Barcelona- Bosc de Tosca, dar și celei mai titrate echipe din Republica Moldova- Zimbru Chișinău.

Competiția este organizată de Athletic Slatina în parteneriat cu DJST Olt și Primăria Slatina. Circa 400 de sportivi vor fi prezenți la turneu, anunțându-și participarea echipe de top ale fotbalului juvenil, printre care: Academia Gheorghe Hagi Constanța, Universitatea Craiova, Școala de Fotbal „G.Popescu” Craiova, Academia D.Coman Pitești, LPS Banatul Timișoara, Luceafărul Cluj , Kids Timpa, Juventus Timișoara, Unirea Slobozia, Luceafărul Severin, Luceafărul Tj Jiu, Viitorul Constanța, ACS Juniorul București, FC Argeș, Academia Fotbal Club Bacău Cristian Ciocoiu, etc.