Patru șoferi, opriți pe drumurile Oltului CRIŢĂ la volan

114

Cu concentrații de până la 1,41mg/l alcool pur în aerul expirat, patru șoferi au fost surprinși în trafic în acest weekend de către polițiștii rutieri. Trei dintre aceștia, cu concentrații peste 0,80mg/l, riscă să ajungă chiar după gratii.

 „Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!”, este sfatul IPJ Olt, după ce în acest weekend au fost opriți în trafic 4 șoferi aflați sub influența aburilor bahici: doi sâmbătă și doi duminică, toți destul de beți pentru ca la un moment dat să riște să provoace un accident.

Sâmbătă, 21 iulie, polițiștii au depistat în trafic, pe Drumul Județean 546, pe raza comunei Brebeni, un bărbat, 22 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,96 mg./L alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, polițiștii au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Beciu, județul Teleorman, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Județean 546, pe raza comunei, având o concentraţie de 0,69 mg./L alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi au fost conducși la spital, primul la Slatina, celălalt la Caracal, în vederea prelevării de probe biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.

Duminică, a venit rândul altor șoferi care au băut înainte de a se urca la volan. „La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au oprit în trafic conducătorul unui autoturism ce se deplasa pe strada Aleea Bradului din localitate.Polițiștii au testat cu aparatul alcooltest conducătorul auto, un bărbat, de 34 de ani, din localitate, rezultând o concentrație de 1,41 mg/L alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt au depistat un bărbat, de 54 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, pe strada General Teiușanu, din orașul Drăgănești-Olt, având o concentrație de 1,20 mg/L alcool pur în aerul expirat.Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui  vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.  „, arată IPJ Olt.

Poliția reamintește șoferilor că riscă, dacă urcă la volan beți, închisoare de la unu la 5 ani sau amendă, la o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge. Totodată, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracțiune, potrivit legii, se sancționează contravențional cu 9-20 de puncte amendă, iar ca măsură complementară conducătorului auto i se suspendă dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.