FOTO-Cu rablele pe șosea. Polițiștii au imobilizat 8 vehicule și retras certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice

129

Timp de două zile, pe 18 și 19 iulie, polițiștii rutieri olteni au fost cu ochii pe autovehiculele cu defecțiuni tehnice. 582 de autovehicule au fost controlate.

37 de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, împreună cu un inspector din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român, au acționat zilele trecute în vederea reducerii riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul stării tehnice.

“În acest sens, a fost urmărită efectuarea de inspecții ce vizează deficiențe sau neconformități referitoare la sistemul de frânare, mecanismul de direcție, existența și autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, ș.a.. În cadrul acțiunii au fost controlate 582 de autovehicule, fiind aplicate 237 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.”, arată IPJ Olt.

Iar controlul a arătat că nu puține sunt autovehiculele cu defecțiuni pe care proprietarii le scot în trafic, deși riscă să producă accidente.

În urma verificărilor efectuate, au fost constatate  neconformități privind sistemul de rulare, instalațiile de iluminare, aplicarea foliilor neomologate, precum și lipsa inspecției tehnice.

Polițiștii rutieri au retras 13 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice și a fost dispusă imobilizarea a 8 vehicule.